German Open Championship 2019

Scurt istoric al competiției

Primul Campionat German Open a avut loc pe parcursul a trei zile, la începutul lunii septembrie a anului 1987, în „Rosengarten” din Mannheim. Aproximativ 600 de cupluri din Germania și țările vecine au participat la prima ediție a campionatului.  Întrucât accentul a fost pus pe dans ca sport, evenimentul nu a avut un caracter artistic. Au existat 12 competiții pentru profesioniști și amatori (juniori, seniori, maeștri și formații) la disciplinele latino și standard. Contactul strâns dintre dansatori și spectatori este apreciat de ambele părți, iar DTV autorizează turneul pentru încă trei ani.

În 1990, perechile din est au început să se înscrie în masă. De când s-au deschis granițele spre est, GOC a jucat un rol de pionierat pentru Rusia și alte țări din Europa de Est. GOC a devenit cel mai important turneu deschis pentru cuplurile din aceste națiuni, datorită relativei proximități. Un an mai târziu, numărul de înscrieri și participanți s-a dublat și GOC este prelungit la patru zile. Alături de Germania, cel mai mare număr de cupluri provin din Rusia.

În anul 2002, a 16-a ediție GOC ajunge la nivelul competiției din Blackpool în ceea ce privește numărul de concurenți și aroma sa internațională. Turneele profesionale aparțin pentru prima dată în seria mondială. Organizarea internă este făcută, în parte, mai profesionist. În cadrul GOC participă o delegație numeroasă de dansatori și oficiali din Peking (China). In anul 2004, GOC își schimbă locația în Stuttgart și își schimbă structura organizatorică. În 2011, competiția serbează 25 de ani de la prima ediție, ajungând una din cele mai mari și importante competiții din lume.

Rezultate extraordinare ale Ambasadorilor BD Dance

În cadrul acestei prestigioase competiții, ambasadorii BD Dance, atât naționali cât și internaționali au ocupat din nou podiumurile Grand Slam Latino, Standard, Under 21 Standard și PD Super Grand Prix Latino și Standard. Rezultatele lor incoronează ani de muncă, dedicare, excelență și o atitudine de campion – caracteristicile definitorii ale unui ambasador BD Dance.

Ambasadorii BD Dance Romania obțin din nou rezultate extraordinare, după cum urmează:

  • Locul 2 la secțiunea Open Under21 Standard –  Tiberiu-Florin Stan / Daria Grigore
  • Locul 10 la secțiunea Grand Slam Latino – Moldovan, Paul Adrian / Tatar, Cristina Maria
  • Locul 25 la secțiunea Grand Slam Standard –   Paul Rednic / Roxana Lucaciu
Tiberiu Stan & Daria Grigore alături de antrenorii Virgil și Tina Grigore.

La secțiunea Grand Slam Standard, toate perechile finaliste au ales să poarte pantofi BD Dance:

1. Evaldas Sodeika / Ieva Zukauskaite (LITHUANIA)

2. Francesco Galuppo / Debora Pacini (ITALY)

3. Evgeny Moshenin / Dana Spitsyna  (RUSSIA)

4. Alexey Glukhov / Anastasia Glazunova  (RUSSIA)

5. Vaidotas Lacitis / Veronika Golodneva  (LITHUANIA)

6. Evgeny Nikitin / Anastasia Miliutina  (RUSSIA)

La secțiunea Grand Slam Latino, perechile finaliste ambasadori BD Dance sunt cele de pe locurile 1, 3, 4 și 6:

1. Balan, Marius-Andrei / Moshenska, Khrystyna  (Schwarz-Weiß-Club Pforzheim)

3. Schmitt, Charles-Guillaume / Salikhova, Elena  (FRANCE)

4. Gusev, Andrey / Bondareva, Vera  (RUSSIA)

6. Marcos Borjas, Edgar / Nowak, Alina   (POLAND)

La secțiunile Grand Prix Latino și Standard, ambele locuri 1 au fost ocupate de ambasadorii BD Dance:

  • Standard: Dmitri Zharkov / Olga Kulikova (RUSSIA)
  • Latino: Gabrielle Goffredo / Anna Matus (MOLDOVA)

În materie de alegere a pantofilor de dans, am remarcat o preferință către piele și satin, respectiv opțiunea pentru cristale la modelele latino pentru damă, cum ar fi modelul 217 personalizat și piele la modelele de bărbați, cum ar fi 401-1

La secțiunea standard, observăm în special prezența modelelor 138 satin și 309 din lac, un material impunător, elegant, care aduce un plus de eleganță pașilor din ringul de dans.

Prin rezultatele obținute, prin încrederea unor sportivi desăvârșiți, prin afirmarea în cadrul unor competiții prestigioase, cu o istorie și valoare internațională, ne mândrim să afirmăm și să reconfirmăm după fiecare competiție faptul că BD Dance este alegerea campionilor!

WDSF GrandSlam 2019 – Rezultate remarcabile

Week-end-ul trecut a avut loc la București a 16-a ediție a Competiției internaționale Dance Masters, însă această ediție a adus în premieră licențele GrandSlam (WDSF GrandSlam 2019), atât pentru secțiunea Standard, cât și pentru cea Latino.

Atmosfera a fost extraordinară, plină de emoție, pasiune și eleganță iar cei din public s-au bucurat de un adevărat spectacol oferit de zecile de perechi de top înscrise în acest an în competiție.

Finala a fost spectaculoasă și ne bucurăm să menționăm faptul că toate cele 6 perechi finaliste de la secțiunea Standard și 4 din cele 6 perechi finaliste la secțiunea Latino sunt ambasadori BD Dance.

Câștigători secțiunea Standard

Standard:

  1. Evaldas Sodeika & Ieva Zukauskaite
  2. Francesco Galuppo & Debora Pacini
  3. Evgeny Moshenin & Dana Spitsyna
  4. Alexey Glukhov & Anastasia Glazunova
  5. Vaidotas Lacitis & Veronika Golodneva
  6. Evgeny Nikitin & Anastasia Miliutina

Am observat că la această secțiune, preferințele și alegerea dansatoarelor în materie de pantofi a fost modelul 138 din satin, iar partenerii lor au optat pentru modelul 302-1 si modelul 309. Materialele preferate au fost Canvas (material textil) și Nubuck (piele întoarsă), care oferă un negru intens pe ringul de dans, completând armonios eleganța mișcărilor.

Câștigători secțiunea Latino

Latino:

1.Armen Tsaturyan & Svetlana Gudyno

2. Marius – Andrei Balan & Khrystyna Moshenska

4. Andrey Gusev & Vera Bondareva

5. Charles Gulliaume Schmitt – Elena Salikhova

Majoritatea dansatoarelor din secțiunea Latino au preferat sandalele cu barete împletite, precum modelele 2360 și 2360-B, cu tocuri EH-13 de 85mm. Partenerii lor au dansat pe variantele Canvas și Nubuck a modelelor 467 și 401-1, aceste materiale fiind în trend în momentul de față. Avantajul pe care îl aduc este întreținerea ușoară, o nuanță intensă de negru, comparativ cu pielea, dar și o rezistență și flexibilitate mai mare.

La ambele secțiuni, medaliile de aur au revenit ambasadorilor BD Dance. Noi suntem foarte mândri de performanțele lor de la acest GrandSlam și îi felicităm pentru rezultate!

Rezultate remarcabile au avut și perechile care au reprezentat România, ambasadori BD Dance, plasându-se pe următoarele locuri:

Locul 12 (Latino): Moldovan Paul & Cristina Tatar

Locul 24 (Standard): Stan Tiberiu – Florin & Grigore Daria

Locul 26-28 (Standard): Paul Rednic & Lucaciu Roxana

BD Dance rămâne în continuare alegerea Campionilor și a dansatorilor de top mondial, datorită calității, rezistenței, stabilității și confortului pe care pantofii BD Dance le oferă în fiecare pereche, realizată cu grijă după standarde înalte.

În acest week-end, toți ochii pasionați de dans sportiv vor fi îndreptați către o altă competiție importantă a anului, ce va avea loc la Pieve di Cento, in Bologna, Italia. Le urăm succes tuturor sportivilor înscriși și le vom urmări performanțele cu mult interes!

DanceMasters 2019

Fiind la a 16-a ediție în acest an, DanceMasters este, după cum bine știm, cel mai important eveniment internațional de dans organizat în România. Ediția anului 2019 aduce însă în premieră pentru țara noastră licențele GrandSlam (2019 WDSF GrandSlam Series), atât pentru secțiunea Standard cât si pentru secțiunea Latino.

DanceMasters este considerată una din cele mai puternice competiții de dans sportiv din Centrul și Estul Europei, datorită participării a peste 2000 de dansatori din 22 de țări.

La ediția din acest an s-au înscris primele 6 perechi din topul mondial, dintre care majoritatea au ales să poarte pantofii BD Dance – Choice of champions!

Armen Tsaturyan & Svetlana Gudyno

Armen Tsaturyan & Svetlana Gudyno – Russian Federation participă la secțiunea Latino, anul trecut câștigând titlul mondial pentru prima dată; vom urmări evoluția lor și dacă vor reuși să își păstreze poziția pe primul loc.

Evaldas Sodeika & Ieva Zukauskaite

Evaldas Sodeika & Ieva Zukauskaite – Lithuania participă la secțiunea Standard. Campionii de anul trecut, Dmitry Zharkov și Olga Kulikova, au trecut la profesioniști, lăsând lupta deschisă pentru primul loc și vom urmări cine va ocupa cea mai înaltă treaptă a podiumului secțiunii Standard.

Toate aceste perechi de top au ales să poarte pantofii de dans BD Dance – ne mândrim cu ei și îi susținem în competiția din acest week-end.

Rochii colorate, strasuri, pene, paiete, coafuri de poveste și pantofi pricepuți, toate acestea se vor împleti pe parchetul DanceMasters vestind începutul primăverii și oferind iubitorilor de dans din public un spectacol deosebit, o explozie de energie, eleganță și pricepere, rezultatele unor mii de ore de antrenament și a unei pasiuni greu de exprimat în cuvinte.

Pe parcursul a trei zile, lăsați-vă încântați de elitele mondiale ale dansului sportiv. Prima zi a evenimentului, vineri, 15 martie, este dedicată competițiilor naționale iar celelalte două zile sunt dedicate competițiilor WDSF și GrandSlam. Programele de Gală încep cu ora 19:00, sâmbătă și duminică.

DanceMasters 2018

Și în acest an există un moment special dedicat iubitorilor de dans din public, care nu au avut sau nu au în prezent Carnet de Dansator în cadrul Federației Române de Dans Sportiv: Trofeul “Titus Munteanu” la vals vienez pentru dansatori amatori, aflat la a șasea ediție. În acest fel se continuă omagierea celui mai mare descoperitor și șlefuitor de talente din România, domnul Titus Munteanu (1941 – 2013). Costumația specifică nu este necesară, așa că aduceți-vă pasiunea și curajul pe parchetul DanceMasters și lăsați-vă purtați în pași de Vals Vienez într-un moment care vă va rămâne în memorie peste ani. Găsiți mai multe detalii legate de înscriere pe site-ul www.dancemasters.ro/inscrieri.

Dance Masters este o competiţie anuală în calendarul Federaţiei Internaţionale de Dans Sportiv (WDSF) şi Federaţiei Române de Dans Sportiv (FRDS), în 2016 cu licenţe Standard & Latin World Open şi WDSF Open, iniţiată în 2004 de către Virgil Grigore (Clubul Sportiv Pas în Doi ), Bogdan Paun si Gheorghe Raducan (Phoenix Dance Club). Începând cu ediția 2010, Dan și Andreea Iliescu (Gant & Sterling Consulting) s-au alăturat echipei în calitate de Parteneri.

Competiția din acest an va avea loc la Sala Polivalentă din București, între 15 și 17 martie și biletele pot fi achiziționate de pe www.myticket.ro sau pe entertihx.ro – rezervă-ți locul: vineri, sâmbătă si duminică.

Swing easy!Hit hard! Paul Rednic si Roxana Lucaciu

Paul si Roxana au demonstrat inca de la inceputul parteneriatului ca exista cu siguranta o reteta „secreta” a succesului ! 2 sportivi talentati ,munca multa  si o echipa de oameni profesionisti, se pare ca sunt ingredientele necesare pentru a scrie o fila de istorie in dansul sportiv romanesc si nu numai.

La inceputul lunii martie am stat de vorba cu Paul si Roxana,ambasadorii BD Dance la nivel mondial,dupa ce au obtinut  un nou  titlu de Campioni Nationali U21 Standard.

Este al doilea an in care obtineti titlul de Campioni Nationali la sectiunea U21 standard. Cum va simtiti dupa un astfel de rezultat?

P: Mereu ne bucuram cand castigam un concurs, iar daca acesta e si un campionat national unde un titlu este pus in joc, mandria este si mai mare. Suntem fericiti sa fim din nou campioni nationali si speram sa castigam si mai multe titluri in viitor.

R: A fi campion national este o onoare, dar si o responsabilitate mare pentru noi, deoarece, datorita acestor titluri,  reprezentam Romania in cea mai de prestigiu competitive din lume, campionatul mondial.

   Cei mai multi admiratori ar dori sa stie cum ati intrat in lumea dansului sportiv si ce v-a determinat sa alegeti acest sport?

P: Am intrat in dansul sportiv oarecum accidental. Aveam o vecina care facea dans si nu avea partener asa ca mi-a propus sa vin si eu la dans. Am fost la un spectacol, mi-a placut si asa am inceput acest drum. La primul antrenament antrenorul m-a chemat in fata si m-a prezentat celorlalti spunand ca o sa fiu „un mare campion”. La momentul acela toti au ras.

R: Eu am intrat in lumea dansului sportiv de la gradinita, unde sub indrumarea mamei, am participat la cursuri de dans pentru copii. Dupa scurt timp, antrenoarea a vazut ca am talent si m-a chemat la antrenamentele de la club. De atunci tot acolo am ramas .

Ne puteti spune de la ce varsa si de cati ani dansati impreuna ca si pereche?

P: Am inceput sa dansam impreuna la sfarsitul anului 2014, cand aveam 16 ani, deci dansam impreuna de mai mult de 3 ani.

Care sunt factorii care au contribuit la rezultatele obtinute pana in ziua de azi?

P: Au fost multi factori care ne-au influentat rezultatele. Am fost mereu foarte motivati si ne-am dorit sa fim mai buni si sa obtinem rezultate tot mai bune. Am avut o chimie buna ca parteneri si asta ne-a ajutat sa progresam repede si bineinteles, am avut o echipa extraordinara de la parinti, pana la antrenori care ne-au sustinut mereu si alaturi de care am muncit din greu pentru toate aceste rezultate. Poate si talentul a fost un factor care a influentat putin evolutia noastra.

R:  La obtinerea rezultatelor noastre au contribuit in special parintii si antrenorii nostri, care au fost alaturi de noi de la inceput si ne-au sustinut indiferent de greutati.

Inca un factor important care a influentat performanta noastra a fost planificarea eficienta a competitiilor si seminariilor, dar si perseverenta si motivatia noastra.

Cu toti stim, ca la un moment dat, a trebuit sa alegeti intre sectiunea standard si cea latino. Ce v-a determinat sa alegeti sectiunea standard?

P: Pentru mine a fost destul de usor. Nu am avut un antrenor foarte bun pentru sectiunea latino, deci am fost mereu mai bun la standard. La 12 ani am renuntat definitiv la sectiunea latino chiar daca ma atrage poate mai mult decat standard-ul. In adancul sufletului ma consider un „latinist”

R: Pana sa dansez cu Paul dansam si latino, dar a trebuit sa renunt deoarece Paul dansa doar standard.

In medie cam cat timp alocati pe zi antrenamentelor?

P: Situatia noastra este una mai complicata avand in vedere ca nu locuim in acelasi oras. Ne antrenam impreuna de obicei cam 3 zile pe saptamana si atunci stam aproape toata ziua in sala, iar in rest ne antrenam separat aproximativ 2 ore pe zi. Inaintea concursurilor importante sau in timpul cantonamentelor toata ziua e dedicata mai mult sau mai putin dansului.

 

Suntem siguri ca au fost si momente dificile, cum le-ati depasit?

P: Au fost multe momente dificile, ca in orice parteneriat si ca in viata oricarui sportiv. Am incercat mereu sa analizam problemele si sa cautam solutii pentru acestea impreuna, am privit si partile pozitive si nu am uitat niciodata care ne sunt obiectivele si pentru ce luptam.

R:  Au fost momente in care am fost dezamagiti de rezultate, de noi, in care ne-am indoit de ce putem realiza. Ceea ce m-a ajutat sa trec peste a fost sustinerea antrenorilor si a lui Paul, si timpul- cu timpul toate s-au asezat la locul lor si am recastigat motivatia.

Ce va motiveaza zi de zi si unde va vedeti peste 5 ani?

P: Motivatia este dorinta de a fi mereu mai buni, de a aduce rezultate cat mai bune pentru Romania si de a-i inspira pe altii, in special pe copiii care ne urmaresc si ne admira. In 5 ani se pot intampla foarte multe, dar sper sa continuam sa progresam si sa fim cat mai sus la categoria de adulti.

R: Motivatia mea o constituie obiectivele pe care le avem pentru fiecare perioada competitionala, stiu ca pentru a avea rezultatele dorite trebuie sa ma antrenez constant.  Cinci ani este o perioada destul de mare pentru un dansator, eu sper ca vom ajunge aproape de finala la adulti, si ca vom avea oportunitatea sa calatorim peste tot in lume.

Toti admiratorii ar dori sa stie cum decurge o zi din viata voastra?

P: O zi din viata mea este destul de plina si nicio zi nu seamana prea mult cu cealalta. In general incerc sa ma organizez cat mai bine astfel incat sa pot combina facultatea cu dansul si daca se poate sa imi ramana si putin timp liber.

R: Zilele noastre decurg foartediferit de la o perioada la alta. De obicei, cand nu suntem plecati la un seminar sau competitie, ziua mea se rezuma la: facultate, antrenament si daca mai am timp liber, imi place sa ma intalnesc cu prietenii si sa merg la opera, teatru, sau orice activitate artistica exista in oras la momentul respectiv.

 

     Cat de importante sunt costumatiile si pantofii de dans pentru un sportiv de performanta?

P: Sunt foarte importante. In primul rand felul cum aratam conteaza extrem de mult mai ales la un nivel inalt. Apoi conteaza cum te simti in acele costumatii sau acei pantofi. Asta iti influenteaza starea de spirit din timpul concursului care este foarte importanta pentru reusita. Trebuie mentionata si performanta pe care ti-o pot oferi. O pereche de pantofi buna de exemplu, iti da posibilitatea de a face mai multe actiuni si mult mai bine.

R: Deoarece dansul nu este doar sport, ci este si arta, aspectul fizic si estetica conteaza foarte mult  competitii. In primul rand, atunci cand port o rochie frumoasa si am pantofi noi care stralucesc, automat dansul meu devine mai bun, doar din cauza faptului ca ma simt mai bine in pielea mea. In al doilea rand, functionalitatea costumatiilor este foarte importanta : rochia sa fie confortabila, usoara, astfel incat sa valorifice miscarile, dar fara ale ingreuna; pantofii sa fie comozi si sa confere siguranta si stabilitate.

Daca ar fi sa iti descrii partenerul in 3 cuvinte, care ar fi acestea?

P: Ambitioasa, sociabila, printesa

R: Inteligent, introvertit si determinat

Un sfat sau un “ingredient secret” pentru sportivii aflati la inceput de drum?

P: Sa nu renunte niciodata la visul lor, oricate obstacole ar aparea pe drum sa fie seriosi si sa aiba o atitudine buna atat pe ring cat si in afara lui. „Incredient secret” este in fiecare dintre noi. Trebuie doar sa il gasim si sa il punem in valoare.

R: Nu cred ca exista un „ingredient secret” in dans. Exista doar determinare, multa munca ,o echipa buna si poate putin de noroc.  Sfatul meu pentru cei aflati la inceput de drum este sa aibe incredere in ei si sa nu lase pe nimeni sa spuna ca nu pot ajunge unde isi doresc, deoarece totul e posibil. Important este sa le faca placere si sa se bucure de dans.